Achită online cu cardul si beneficiezi de 5% reducere
Cum se plantează, îngrijesc și înmulțesc gladiolele?
Pregătește-ți grădina folosind o cazma și o greblă pentru a ajuta solul să fie mai putin compact. Plantează bulbii la 8 cm adancime, într-un sol îmbogățit cu gunoi de grajd sau compost.
Pentru a asigura flori de dimensiuni mari, plantează bulbi care au un diametru de 3 cm sau mai mari. Plantează bulbul de gladiolă în găuri de aproximativ 8 cm adancime, cu capătul ascuțit în sus. Acoperă cu pământ și tasează ferm solul.
Planteaza bulbii de gladiolă la distante de 12-16 cm unul de celălat. Dacă creșteți gladiole în primul rând pentru flori tăiate, plantează-le în rânduri. Este mai ușor să îngrijești gladiolele și să culegi florile.
Gladiola este o plantă perenă clasică, cunoscută pentru tulpinile sale înalte și florile mari și colorate. Este o floare foarte apreciată de cei care cumpără flori pentru buchete viguroase si de impact. Florile de gladiolă arata superb în buchetele de vară. În zonele mai reci, gladiolele înfloresc la începutul toamnei. Descoperă din acest ghid cum să plantezi, crești și îngrijești florile de gladiolă, indiferent de anotimp.
Aspecte generale despre gladiole
Fac parte din familia irisului (Iridaceae), aceste plante cu flori minunate sunt disponibile într-o multitudine de culori și dimensiuni – de la hibrizii mai mici care se potrivesc perfect în recipiente până la hibrizii Grandiflora cu flori mari, care au tulpini mari și groase, cu flori într-o gamă largă de culori.
Cele mai obișnuite gladiole ating de obicei între 30 cm și 90 cm înălțime, având flori cu dimensiuni variate – de la flori „miniaturale” cu diametrul mai mic de 3 inchi până la flori „gigant” mai mari de 5 inci în diametru! Soiurile mai înalte, sunt adesea plasate în spatele unei grădini pentru a completa frumos plantele mai puțin înalte.
Frunzele sub formă de sabie, atrag prin faptul că sunt ascuțite și lungi, completând perfect decorul unei grădini de vară.
Rezistă gladiolele iarna?
În România, gladiolele nu rezistă iarna. Cu toate acestea, s-au făcut experimente în acest sens, care au dovedit faptul că acoperirea cu mulci a bulbilor de gladiole, îi pot ajuta pe aceștia să reziste cu succes peste iarnă, în anul ce urmează plantele sa fie viguroase.
Cum se plantează bulbii de gladiole?
Pentru cele mai bune înfloriri, plantează gladiolele în plin soare. Gladiolele au nevoie de 6 până la 8 ore de lumină solară pe zi. Florile de gladiole au nevoie un sol bine drenat, care este moderat fertil. Nu se vor descurca bine în sol cleios și umed. Amestecă solul cu o parte de compost (humus) pentru a îmbunătăți drenajul și fertilitatea.
Când se plantează gladiole?
Începe să plantezi bulbii de gladiole primăvara, după ce trece pericolul de îngheț și solul s-a încălzit la cel puțin 13 ° C.
În funcție de soi, durează între 60 și 90 de zile din momentul în care sunt plantați bulbii de gladiole pentru ca tu să te bucuri de florile sale.
Cum se plantează gladiolele?
Pregătește-ți grădina folosind o cazma și o greblă pentru a ajuta solul să fie mai putin compact. Plantează bulbii la 8 cm adancime, într-un sol îmbogățit cu gunoi de grajd sau compost.
Pentru a asigura flori de dimensiuni mari, plantează bulbi care au un diametru de 3 cm sau mai mari. Plantează bulbul de gladiolă în găuri de aproximativ 8 cm adancime, cu capătul ascuțit în sus. Acoperă cu pământ și tasează ferm solul.
Planteaza bulbii de gladiolă la distante de 12-16 cm unul de celălat. Dacă creșteți gladiole în primul rând pentru flori tăiate, plantează-le în rânduri. Este mai ușor să îngrijești gladiolele și să culegi florile.
Dacă sunt plantate cu alte flori în borduri sau în paturi anuale, plantează bulbii în grupuri de 7 sau mai multe pentru cel mai bun efect.
Udă bine bulbii la plantare.
Dacă plantezi în paturi înalte, asigură-te că le plantezi în alternare cu alte plante de sezon.
Cum să crești gladiolele?
Pune un strat de mulci de 4 până la 8 cm în jurul gladiolelor pentru a menține solul umed și pentru a ajuta la prevenirea apariției buruienilor.
În perioadele secetoase, udă gladiolele săptămânal, pentru a menține solul umed.
Îndepărtează florile decolorate/moarte pentru a asigura înflorirea continuă. Odată ce toate florile de pe o tulpină au dispărut, taie tulpina la aproximativ 4 până la 6 cm deasupra solului.
Asigură-te că lași planta intactă, astfel încât să se poată maturiza și să crească bulbii pentru sezonul următor.
În zonele mai reci ale țării, bulbii de gladiole trebuiesc scoși înainte de primul îngheț puternic. Un îngheț ușor va ucide frunzișul, dar nu și restul plantei.
Dezgroparea și depozitarea bulbilor de gladiole
Bulbii de gladiole pot fi scoși la fel ca orice alți bulbi. Folesește o cazma și scoate intreaga plantă apucând tulpina pentru a o scoate din sol. Evită ruperea sau tăierea bulbilor în timpul săpăturii. Scutură tot pământul de pe bulbi (nu spălabulbii) și aruncă bulbii deteriorați. Taie tulpina la 2 până la 4 cm deasupra bulbului. Păstrează bulbii mici separat. Aceștia vor înflori în 2 până la 3 ani dacă îi replantezi în fiecare primăvară.
Lasă bulbii să se usuce la soare timp de 1 sau 2 zile dacă vremea este însorită. Păstrează bulbii în lăzi de lemn, în pungi de hartie sau de pânză, într-un loc cald și aerisit.