Cum se plantează și îngrijesc irișii?

Despre iriși

Irișii atrag fluturi și fac flori tăiate minunate. Oferă unn aspect minunat dacă sunt plantați lângă trandafiri, bujori și crini.

Mai mult de 250 de specii alcătuiesc genul Iris. Cei mai cunoscuți iriși sunt irișii înalți (Iris germanica), care ating între 2 și 3 metri înălțime. 

Cei mai mulți iriși înfloresc de la sfârșitul primăverii până la începutul verii. Unii – majoritatea hibrizilor – sunt remontanți, ceea ce înseamnă că pot înflori de două ori. 

Cum se plantează irișii?

Irișii vor înflori cel mai bine în plin soare, ceea ce înseamnă că vor avea nevoie cel puțin 6-8 ore de lumină solară zilnic. Ei pot tolera chiar și o jumătate de zi de soare, dar nu este ideal. Fără suficientă lumină, nu vor înflori bine. Irișii nu trebuie să fie umbriți de alte plante; mulți se simt cel mai bine într-un pat special, de unii singur.

Asigură-le un sol bine drenat, fertil, neutru până la ușor acid. 

Îndepărtează solul până la o adâncime de 12 până la 15 centimetri, apoi amestecă-l cu compost sau bălegar putrezit. Un drenaj bun este esențial: irișii preferă rădăcinile umede, dar tilpinele uscate. Nu vor tolera solul umed în timpul iernii. 

Când se plantează irișii?

Plantează cei mai mulți iriși la sfârșitul verii până la începutul toamnei, când temperaturile nocturne rămân între 4° și 10°C sau mai mult. Acest lucru le oferă suficient timp pentru a se dezvolta înainte de iarna care vine.

Soiurile de iris siberica sunt cel mai bine plantate mai aproape de toamnă, deoarece tind să între în repaus la începutul sau la mijlocul verii.

Dacă primești rizomi goi sau iriși goi într-un recipient la un moment dat, mai devreme în cursul anului, planează-i cât mai curând posibil. Este mai bine să îi pui în pământ decât să așteptați până la momentul “ideal”.

Plantează rizomii cu rădăcini nude (tulpinile groase) pe orizontală, cu partea superioară expusă și doar rădăcinile sub pământ. În zonele cu veri deosebit de călduroase, așează  rizomul chiar sub suprafața solului.

Sapă o groapă cu diametrul de 10 centimetri și adâncimea de 4 centimetri. Așează rizomul, întinzând rădăcinile pe ambele părți. Umple groapa și tasează ușor pământul, lăsând o parte din rizom și frunzele neacoperite.

Se plantează individual sau în grupuri de trei, la o distanță de un metru sau doi, în funcție de mărimea plantei adulte.

Înmoaie rizomii de iris siberian în apă peste noapte înainte de plantare, apoi pune-i la 2,5 cm adâncime (2 cm, dacă solul este nisipos), la o distanță de 1,5 metri unul de celălalt. De-a lungul unei perioade de ani, aceștia vor forma tufe; divizează-i atunci când florile devin mai mici și vigoarea scade.

Nu pune mulci în jurul rizomului, deoarece acest lucru poate încuraja putrezirea.

Udă-i bine!

Cum se cultivă irișii?

La începutul primăverii, îndepărtează mulciul de iarnă și frunzele vechi pentru a permite o creștere proaspătă.

Fertilizează-i la începutul primăverii cu un îngrășământ universal. Evită îngrășămintele cu conținut ridicat de azot. Irișii care reînfloresc au cele mai bune performanțe dacă sunt fertilizați din nou după ce primul val de înflorire s-a încheiat.

Nu uda prea mult irișii; prea multă umiditate în sol poate provoca putrezirea rizomilor. Udă-i în mod constant și în profunzime, în special în timpul secetei de vară.

Irișii mai înalți ar putea avea nevoie de un țăruș, altfel vor cădea. 

Îndepărtează constant florile uscate pentru a-i ajuta să depună energie în dezvoltarea rizomilor și nu în creșterea semințelor. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.